Rock’n roll la spital… Ep.2


Incheiam ieri cu descinderea mea in baia fetelor, acolo unde victima Oana impreuna cu Andrei, incercau sa opreasca fluviul de sange din marele canion de pe frunte.

Oripilat de toata scena, cu un cocktail de alcool si adrenalina in sange (de data asta al meu), decid ca e timpul sa plecam spre un spital de garda. In ciuda protestelor vehemente ale Oanei, care era convinsa ca nu e nevoie de vizite spitalicesti, ca ii e frica de copci, de doctori si de colapsul economic mondial, mai mult fortat am reusit sa o convingem amandoi ca e mai bine. Fiind o premiera mondiala, doi barbati care castiga un argument in fata unei femei, imi venea sa ma apuc din nou de baut, dar am zis ca totusi pot sarbatori si dupa.

Urcam in taxi, eu deja ii interpelam pe cei de la 112 care spital este de garda, primesc raspunsul ca Spiridon. „La Spiridon, birjar!” il indemn prieteneste pe taximetrist. Oana, foarte glumeata, cu un zambet sincer pe buze, incerca sa ma calmeze pe mine, spunandu-mi ca nu e vina mea.

Ajungem la spital, de jur imprejur politisti, desi e posibil sa-i fi vazut eu multiplicati, date fiind conditiile alcoolice. Deja ma gandeam ca o sa fim luati la intrebari, drumuri la sectie, declaratii, amprentari, condamnari si penetrari. Nu stiam ca paranoia este un efect secundar al alcoolului dar aparent nu stiu chiar asa de multe pe cat credeam.

La triaj, ca de obicei, foarte intuneric, numeroasele familii Stanescu avand probabil abonament erau prezente la datorie. Nu ne-am chinuit cu prea multe intrebari, doar am aratat spre fruntea Oanei si am intrebat scurt: „maxilo?” Am primit un raspuns la fel de taios: „Da!”

Avand o scurta intersectare pe la inceputul anului cu spitalul cu pricina, stiam pe unde trebuie sa ajung. Cu o atitudine de comandant, am ghidat mica noastra expeditie catre aripa spitalului unde se afla sectia de „maxilo-faciale”.

Ajunsi acolo, aflam ca de fapt de garda sunt doar medicii de la ORL, ei neavand cu ce sa ne ajute mai mult decat cu un plasture si un sfat. Sfatul acela era sa ne indreptam spre Spitalul de Neurochirurgie din Tatarasi.

Din nou, taxi, birjar, rasete si sentiment de vinovatie. Cand ne-au vazut cei de acolo, logic ca prima intrebare: „Ce s-a intamplat?” Cat mai in gluma, cat mai in serios: „Ce i-ati facut fetei, ma golanilor?”

De aici, eu cu Andrei am mers linistiti in sala de asteptare, neavand voie sa vedem cusaturi in direct. Relatarile Oanei de la fata locului au fost destul de zgarcite, afland doar ca s-a ales cu vreo 6 copci, ceva rasete impreuna cu doctorii, care erau fascinati de faptul ca a avut efect anestezia, in conditiile in care se batea in sange cu alcoolul.

O seara incheiata la 5 dimineata si o poveste de neuitat, mai ales pentru Oana. Ca si porcul care a zis ca nu mai mananca, zic si eu: „Nu mai beau niciodata!”

4 thoughts on “Rock’n roll la spital… Ep.2

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s