Am ajuns. În locul potrivit. Posibil. Abia acum încep sa scriu, ușor, ușor. Întâi am vrut sa cunosc un pic țara și apoi sa va spun câte ceva despre ea. Danemarca. O țară cu munți de 157 de metri, câmpii cât vezi cu ochii și oameni puțin cam limitați. Nu ma înțelegeți greșit, nu sunt proști, doar ca la fel ca și americanii, le place sa se axeze doar pe ce sunt buni, ceea ce nu e un lucru rău. Ei sunt fermieri, asta fac, asta cercetează, asta studiază, asta mănâncă dimineața la micul dejun. Ca sa ajung și la titlu sa va lămuresc ce e cu el, de când am ajuns aici, am cam tot ce îmi dorește inimioara, căminul e minunat, mâncarea multa și buna, distracție la fel, colegi de gașcă, un singur lucru e nasol; internet-ul. Având în vedere ca pana înainte de sărbători internetul era liber pentru toata lumea, romanii noștri iubiți au copiat de pe torrente de le-au sărit capacele asa ca școala ieșea în evidenta precum un punct negru pe o coala alba. Ca sa se protejeze de eventualele procese, școala a introdus un sistem de internet prin proxy, cu user și parola. Astăzi am aflat ca doi colegi din grupa mea, din cauza ca au intrat pe nu știu ce site-uri și au copiat vreo 3 melodii, le-au fost blocate conturile. Acuma, vorba proverbului “Cine fura azi un ou…”. Ce sa faci, noi suntem obișnuiți sa intram “pă net” și sa luam filme, muzica, tot ce ne dorim, dar aici nu prea merge asa. Ai luat, faci pușcărie. Problema nu ar fi ca nu pot copia ceva, fiindcă în cele din urma trebuie sa ne trezim și noi la realitate și sa încetam cu chestia asta care este furt calificat. Nervii mei provin din faptul ca nu pot urmări un post TV romanesc pe internet, nu pot asculta un post de radio romanesc, deci sunt total izolat de țară din punct de vedere jurnalistic. Danemarca este o țară relativ socialista din unele puncte de vedere, în special din cel al controlului populației. Cu toate acestea eu unul sper sa reușesc sa ma stabilesc aici, întrucât acesta este scopul meu final, și nu doar sa fac niște bani. Ma bucur de faptul ca deocamdată sunt printre români și nu prea ma apuca dorul de casa, dar când voi pleca la ferma, probabil ca nu voi mai auzi pe nimeni vorbind română ceva timp. Trebuie sa închei fiindcă mor de somn și oricum nu mai gândesc prea limpede.
“V-am pupat, v-am salutat, mândru ca un șef de stat!”
